Procesul de fabricație


Reziduurile provenite din prelucrarea măslinelor includ componente care împiedică procesul natural de descompunere, respectiv ulei și fenoli. De aceea, sunt considerate dăunătoare mediului. Metoda de fabricație a Bio Agro Oliva depășește această problemă cu ajutorul unei proceduri de detoxifiere, urmată de procesul controlat de realizare a compostului. Pe parcursul obținerii compostului se consumă toate reziduurile provenite de la fabricile de ulei de măsline, fiind produs îngrășământul organic Bio Agro Oliva.

Detoxifierea

Prin adăugarea peroxidului de hidrogen (Η2Ο2) și a sulfatului de fier (FeSO4) (reactivi Fenton) reziduurile solide și lichide rezultate de la presele de ulei sunt supuse detoxifierii. Punerea în aplicare a acestei metode reduce încărcarea poluantă, contribuie la descompunerea compușilor fenolici și dezodorizează.

Obținerea compostului

În primul stadiu, sâmburii și frunzele sunt amestecate cu reziduurile lichide. Temperatura materialelor crește la 40°C în prezența ciupercilor și bacteriilor timp de 2 – 3 zile. În continuare, procesul de obținere a compostului intră în următorul stadiu (40–70°C), când are loc procesul principal de descompunere și stabilizare a substanțelor organice. Microorganismele existente sunt înlocuite de bacterii termofile, actinomicete și ciuperci. Temperatura dorită se atinge prin omogenizarea frecventă și ventilarea materialelor, precum și prin adăugarea de noi cantități de katsigaros (reziduuri lichide provenite de la fabrica de ulei de măsline). Pe parcursul fazei termofile se realizează sterilizarea materialelor contaminate de posibili agenți patogeni. Durata de timp a fazei termofile este de circa 45 – 55 de zile. Ultimul stadiu, maturarea, este caracterizat prin reducerea activității microbiene și scăderea temperaturii. În timpul fazei de maturare are loc stabilizarea pH-ului și sintetizarea acizilor humici. Omogenizarea și aerisirea materialelor continuă și pe parcursul maturării, având loc însă mai rar decât anterior. Perioada de maturare a respectivului compost durează 60-90 de zile, moment după care acesta poate fi utilizat în culturi. Finalizarea procesului de maturare este verificată prin diferite teste în fabrică pentru a se asigura condițiile ideale și consecvența calității produsului final Bio Agro Oliva.